Încotro ne îndreptăm?

Pe zi ce trece mă întreb dacă mai avem vreo șansă să ne revenim. Ca societate de exemplu. Să trecem pentru modelele imorale oferite de pseudo-jurnaliștii din ziua de azi, și să readucem în actualitate acei oameni de o certă valoare (care încă există în România de azi!!), care nu mai sunt luați în seama din cauza faptului că nu sunt ... proști.
Pe alocuri, rămâi șocat de familiaritatea de care dau dovadă unii studenți în relațiile cu colegii lor. Jigniri ce denotă o lipsă crasă de educație, dar pe care autorul le consideră, poate, normale. Probabil se crede prieten la cataramă cu persoana jignită, dar chiar și așa, un astfel de gest este de neconceput.
Rămâi șocat de limbajul adoptat pe străzi, nu doar de tineri, ci și de adulți (chipurile responsabili), sau chiar de gesturile lor. Dacă ăștia sunt părinții de azi, iar studenții de azi vor fi părinții de mâine, ar trebui să ne punem întrebarea cum va fi generația următoare: la fel de idioată sau va avea dorința de a se ridica deasupra predecesorilor? Desigur, există și vor exista excepții de la regulă.
Mă simt total pierdut într-o societate care cunoaște o criza morală de o magnitudine nemaiîntâlnită, și în care nu mă regăsesc. Valorile morale, spirituale, culturale sunt pur și simplu călcate în picioare, de parcă n-ar fi existat vreodată ... Vreau să trăiesc în altă epocă, să fiu boem, să fie un respect reciproc, să mă simt în largul meu, să nu mai fiu nevoit să fac abstracție de acei Untermensch (suboameni, chiar asta sunt!) de care te lovești peste tot ... Vreau altă populație pentru țara asta, lucru la care am să visez toată viața!