Încotro ne îndreptăm?

Pe zi ce trece mă întreb dacă mai avem vreo șansă să ne revenim. Ca societate de exemplu. Să trecem pentru modelele imorale oferite de pseudo-jurnaliștii din ziua de azi, și să readucem în actualitate acei oameni de o certă valoare (care încă există în România de azi!!), care nu mai sunt luați în seama din cauza faptului că nu sunt ... proști.
Pe alocuri, rămâi șocat de familiaritatea de care dau dovadă unii studenți în relațiile cu colegii lor. Jigniri ce denotă o lipsă crasă de educație, dar pe care autorul le consideră, poate, normale. Probabil se crede prieten la cataramă cu persoana jignită, dar chiar și așa, un astfel de gest este de neconceput.
Rămâi șocat de limbajul adoptat pe străzi, nu doar de tineri, ci și de adulți (chipurile responsabili), sau chiar de gesturile lor. Dacă ăștia sunt părinții de azi, iar studenții de azi vor fi părinții de mâine, ar trebui să ne punem întrebarea cum va fi generația următoare: la fel de idioată sau va avea dorința de a se ridica deasupra predecesorilor? Desigur, există și vor exista excepții de la regulă.
Mă simt total pierdut într-o societate care cunoaște o criza morală de o magnitudine nemaiîntâlnită, și în care nu mă regăsesc. Valorile morale, spirituale, culturale sunt pur și simplu călcate în picioare, de parcă n-ar fi existat vreodată ... Vreau să trăiesc în altă epocă, să fiu boem, să fie un respect reciproc, să mă simt în largul meu, să nu mai fiu nevoit să fac abstracție de acei Untermensch (suboameni, chiar asta sunt!) de care te lovești peste tot ... Vreau altă populație pentru țara asta, lucru la care am să visez toată viața!

Capitală frumoasă .... caut locatari pe măsură!

Cum dă o ninsoare mai zdravănă în București, orașul se blochează total. Zăpadă peste tot, utilajele cică își fac treaba pe carosabil, dar de fapt, nu fac decât s-o plimbe de colo-colo pe asfalt. Trotuarele ... un dezastru inimaginabil, n-ai pe unde să mergi, zăpadă de 40-50 cm + un ghețuș superb sub stratul de zăpadă. Teoretic, asociațiile de propietari ar trebui să curețe trotuarele din fața blocurilor. Teoretic. Știți cum e la români: cu teoria stăm bine, practica ne omoară cu zile. Toți așteaptă să vină statul să-i deszăpezească (atenție, aici vorbesc strict de București, nu de acei oameni oropsiți de soarta din Buzău, Vrancea, Brăila etc.!!).
Mai apoi, dai de oameni idioți, în general tineri, cu un IQ subunitar, care stau într-o intersecție și se uită la oamenii care se căznesc să meargă pe trotuar și patinează într-o veselie. Stau ca proștii și râd. Probabil ca IQ-ul lor subunitar le-a asigurat o aderență suficientă.
Colac peste pupăză, se mai blochează și traficul electric-ecologic al capitalei. Tramvaie și troleibuze sunt blocate din cauza problemelor rețelei electrice. Altă cauză este nepăsarea și nesimțirea celor cu mașini, care le lasă în mijlocul drumului, la propiu. Am întâlnit o mașina parcată pe mijlocul bulevardului, iar pentru circulația efectivă mai rămânea o singură bandă.
Totuși, trebuie să recunoaștem ... este ceva cu totul anormal sa ningă în ianuarie și februarie! S-a dat clima peste cap în România!

Până data viitoare, aveți grija la cum circulați prin oraș!

Prostia ... doare?

Chiar așa, prostia doare? Teoretic, dacă ar durea, companiile farmaceutice conduse de cercurile iudeo-masono-imperialiste ar face niște profituri uriașe. În practică nu doare, și de fapt asta contează. Faptul că oamenii tâmpiți îi scot din sărite pe cei mai .. normali. Cum putem scăpa de ei? Zilnic ne lovim de ei și ne scot din sărite. Uneori, rezistăm a le răspunde la inepții. Altădată, reacționăm dur și poate nepotrivit. Dar dacă ne calcă pe nervi ... ce să facem?

Glume de oameni!

Cu toții ne-am întâlnit cu oameni. Cu glume de oameni. Nu pot înțelege afinitatea unora pentru pupincuriști. Le place să se simtă linși în cur (apropo, nu sunt vulgar, asta e varianta academică a părții dorsale!). Probabil că asta le produce o exaltare maximă a suflețelului lor lovit de prostie în acele momente. Pe de altă parte, te lovești de pupincuriști. Mai idioți ca noaptea. Măcar unii sunt inteligenți, și pupă frumos, fără să deranjeze prea mult. Alții o fac pe față, fără nici o jenă, dar și cu niște derapaje verbale de te crucești. Problema este că în România, poți ajunge departe cu pupicu'n'cur. Vom vedea ce va mai fi.

A fost odată...

De vreo 4-5 ani, prefer să merg mult pe jos, decât să folosesc RATB-ul arhiplin. Indiferent că sunt 40 de grade, cu plus sau minus. Am ocazia să văd un alt oraș, un sincretism de modern și vechi/clasic.
Uneori, mă năpădește un sentiment ciudat - c-aș fi vrut să trăiesc în vechiul București. Cel de după 1850 și până după al doilea război mondial. Un oraș frumos, cu multe clădiri frumoase - care din păcate, astăzi, nu mai există. Și nu timpul e de vină, ci nepotolita foame a românilor pentru bani, clădiri urâte din sticlă și oțel. Unele sunt lăsate să cadă pur și simplu, își așteaptă sfârșitul.
Păcat, avem un oraș așa frumos! Dar nu știm să-l îngrijim...
E clar, sunt din ce în ce mai convins că locul meu nu este în această epocă degradantă din toate punctele de vedere!