Mai ieri, stăteam la taclale cu câteva fete de la SE. Discutam de colegii care ne fac de ... rahat. Așa am ajuns la discuția despre cunoștința uneia dintre fete care a plecat și el, ca tot românul în vacanță, în Grecia. Toate bune până aici. Doar că, aflat la mare distanță de România, dar mai aproape de Turcia, l-a apucat pofta de ... rahat. Nu, nu cel care conține sulf și mercaptani, ci cel cu aromă dulceagă, care te face să te lingi pe degete.
Așa că ajunge într-un magazin, și întreabă vânzătorul dacă au „turkish shit”. Nu știu care o fi fost reacția nefericitului vânzător, doar pot presupune că ziua i-a fost brusc înseninată. Văzând c-a dat-o în bară cu traducerea aproximativă a produsului (sincer, nici eu nu știu cum se spune la așa ceva în engleză!!), românul nostru a încercat să explice ce fel de „shit” caută. Unul comestibil.
Nu știu cum s-a terminat povestea, căci am fost întrerupți de începutul cursului. Dar aflu, și revin cu detalii!
O seară bună!
Postări
