sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Dă versus pă

Se mai întâmplă uneori să pronunțăm incorect anumite cuvinte. Ba spunem ă în loc de e, ba nu articulăm tot cuvântul (ne-o fi lene?) și câte și mai câte. De la persoane fără multă educație, de la elevii din generală te mai aștepți. Dar când vin conferențiari și profesori universitari cu astfel de pronunții ce poți să mai zici?! Citez: „dă la sud dă Dunăre” sau „pă la 1600”; nu te apucă un pic dracii? Prima replica mi-e atât de bine întipărită în minte încât n-am s-o uit prea curând!
Alte probleme de gramatică ce mi-au fost semnalate în ultimul an: folosirea lui decât pentru a-l înlocui pe doar. Ce-i drept, și eu mai făceam prostioare d-astea, dar de când mi s-a atras atenția asupra greșelii, mă gândesc de 2 ori înainte de a folosi oricare din cuvinte, analizând mai întâi contextul. Probabil ca este unul din puținele lucruri pe care le-am învățat de la o anumită persoană.

Concluzionând: dacă persoane cu o pregătire temeinică fac astfel de greșeli (intenționate sau nu), la ce să ne așteptăm de la puștii care nu vor să citească nici măcar Alba ca Zăpada?

0 comentarii: