Câinii vagabonzi

O puternică dispută s-a iscat în această zi de iarnă veritabilă, deși toamna nu s-a terminat din punct de vedere calendaristic. Cu Mircea Badea pe fundal (deși nu-l admir în mod special), m-am decis sa scriu despre cea mai nou lege a Cabinetului BOC V (sau .. ce număr mai are și ăsta?), și anume: eutanasierea câinilor. Care mai de care sar de funduleț în sus de ambele părți.
Unii spun că sunt și câinii niște ființe (total corect!), că merită să trăiască etc. etc. Ceilalți vor eutanasierea câinilor, pentru a se rezolva odată pentru totdeuna problema câinilor vagabonzi (cel puțin în București).
Nu pot să spun că susțin vreuna din tabere. Sunt de acord să fie eutanasiați, iar pe de altă parte spun la rându-mi că sunt niște ființe. Cei care spun că aceste ființe trebuie să trăiască, sunt dispuși să facă eforturi în acest sens? Adică: să ia 1-2-3-4 câini acasa, sa plătească o anumită sumă lunară/anuală pentru întreținerea câinilor, să îi sterilizeze pe cheltuiala propie și etcetera? Probabil că mulți s-ar da la fund și ar găsi principalul responsabil: STATUL. Ei dragilor, așa nu se poate. Statul are interesul să „investească” o sumă X în eutanasierea câinilor, decât să cheltuie o sumă nX (unde n = 1,2,3,4, ... ,n) pentru a-i întreține pe parcursul a mai multor ani. Dar mulți nu vor să înțeleagă și au devenit brusc activiști.
Alte persoane vor spune: plătim taxe la stat, trebuie să aibe grijă de câini! Da, au dreptate, iar statul a găsit cea mai eficientă metoda de a avea „grijă” de câini, pentru ca acei bani să fie folosiți în interes public sau ... personal.

În concluzie: statul va continua cu aplicarea legii, fără ca oamenii să poată face ceva. Atât timp cât oamenii nu vor fi dispuși să adopte câinii, ei nu vor avea nici o scăpare.